putreo
pū̆trĕo, ēre, v. n. [puter],
- to be rotten or putrid (ante-class.), Pac. ap. Non. 159, 19; Att. ib. 159, 21.
putreo, truī, ēre (puter), morsch-, mürbe sein, annis corpus putret, Acc. tr. 56: annis et aetate hoc corpus putret, Pacuv. tr. 340. Vgl. puteo.
pŭtrĕō, ŭī, ēre (puter), intr., être pourri ; [fig.], être en ruine [par lʼâge]: Acc. Tr. 56 ; Pacuv. 340.