recussus
rĕcussus, a, um, Part., from recutio.
rĕcussus, ūs, m. [recutio],
- a striking back, a recoil, rebound (only in abl. sing.), Plin. 8, 53, 79, § 214; Fulg. Myth. praef. 1.
recussus, Abl. ū, m. (recutio), das Zurückschlagen, Zurückprallen, Val. Max. 6, 9 ext. 7. Plin. 8, 214. Fulg. myth. 1. praef. p. 12 M. (vgl. Muncker zu 1, 24).
1 rĕcussus, a, um, part. p. de recutio.
2 rĕcussŭs, abl. ū, m. , rebondissement : Plin. 8, 214 || choc : Fulg. Myth. pr. 1.