lucifugus
lucifugus, light-shunning
lūcĭfŭgus, a, um, adj. [lux-fugio], light-shunning.
- I Lit.: blattae, Verg. G. 4, 243; Isid. 12, 8, 7.—
- II Trop.: lucifugus, nebulo, Lucil. ap. Non. 19, 1: homines, Cic. Fin. 1, 18, 61: natio, Min. Fel. 8, 4.
lūcifugus, a, um (lux u. fugio), I) lichtscheu, blatta, Colum. 9, 7, 5. Verg. georg. 4, 243 u. (Ggstz. musca lucipeta) Isid. orig. 12, 8, 7: noctua, Anthol. Lat. 726, 40 (233, 40). – übtr., v. Menschen, lichtscheu, menschenscheu, latebrosa et lucifuga natio, Min. Fel. 8, 4 H. (die Hdschr. lucifugax). – subst., Plur., Cic. de fin. 1, 61. – II) prägn., der Nachtschwärmer, Lucil. 468. Vgl. lucifuga no. II.
[] if correctly referred here ;lucifuga 2b
temptat temere / talpa lucifuga [v. l. lucifaga ] de luce scribere (i. e.the poet writes of the BVM)
adveniente ~e noctis silencio
lūcĭfŭgus, (16) a, um (lux, fugio), qui fuit le jour, lucifuge : Virg. G. 4, 243 ; lucifuga avis Isid. Orig. 12, 8, 7, oiseau de nuit || [fig.] Cic. Fin. 1, 61.
- 1. (Verg.) lichtschuw;
- 2. (metaf.) mensenschuw [natio]; — subst. ī m.
lūcifugus
adj.
- lux+2 FVG-, light-shunning: blattae, V.: (homines), shy.