incilo
incīlo, āre, v. a.,
- to rebuke, blame (anteclass.): jure increpet inciletque, Lucr. 3, 963: me oratione, Pac. ap. Non. 125, 5 (Trag. Fragm. v. 136 Rib.); Lucil. ib. 7: spernere, incilare probris, Att. ib. 1: factum alicujus, id. ib. 3 (Trag. Fragm. v. 41, 430, 458 Rib.).
incīlo, āre, schelten, tadeln, Acc. tr. 41 u. 430 458. Pacuv. tr. 136. Lucil. 1035. Lucr. 3, 961. Vgl. Löwe Prodr. p. 336.
incīlō, (16) āre, tr., invectiver, gourmander : Acc. Tr. 41 ; 430 ; 458 ; Pacuv. 136 ; Lucil. Sat. 1035 ; Lucr. 3, 961.
Voss. vellet esse ab
Incieo, commoveo. Alii ab
Incido, concido.
Lucret. 3. 977.